Reprezentanţii mai multor centre de carte şi fundaţii europene se vor reuni la Bucureşti, în perioada
18 – 21.06.2009, la invitaţia
Institutului Cultural Român, prin
Centrul Naţional al Cărţii, şi în colaborare cu
Literature Across Frontiers (LAF – Marea Britanie).
Pe durata celor patru zile sunt programate întâlniri de lucru, întrevederi ale reprezentanţilor străini cu editori şi traducători români, conferinţe, iar
sâmbătă, 20 iunie, la ora 13.30, în cadrul
Târgului de carte Bookfest 2009, în
pavilionul 16, zona C, spaţiul de evenimente “Agora” vor fi prezentate în premieră în România rapoartele Literature Across Frontiers (LAF) şi CEATL (Consiliul European al Asociaţiilor de Traducători Literari) privind situaţia pieţelor de carte şi a traducerilor din Europa Centrală şi de Est în perioada 2005-2008. Aceste rapoarte au mai fost prezentate până acum la Bruxelles şi la târgurile internaţionale de carte din acest an din Marea Britanie şi Cehia. Vor vorbi:
Alexandra Büchler, director Literature Across Frontiers şi
Jaqcueline Csuss, secretar general CEATL.
Parteneri în proiect: Asociaţia Editorilor din România, Librăriile Cărtureşti
Contact:
Serviciul de presă al ICR
tel: 031 71 00 622
e-mail: biroul.presa@icr.ro
Coordonator proiect:
Corina Bernic
e-mail: corina.bernic@icr.ro