Gabriela Adameşteanu: Sunteţi numită recent în postul de director al Centrului Cărţii, care a fost înfiinţat nu de multă vreme în cadrul ICR. Care este data exactă de înfiinţare a lui şi care au fost motivele separării acestui departament? Ce ne puteţi spune despre scurta sa istorie, motivaţia înfiinţării, locaţie, conducere, personal? Mai aveţi în această privinţă probleme?

Catrinel Pleşu: Centrul Naţional al Cărţii a apărut pe 16 iulie 2007, ca departament în cadrul Institutului Cultural Român din Bucureşti. Cîteva dintre activităţile care revin acum acestui Centru au făcut parte din agenda Institutului şi înainte de înfiinţarea lui, cum ar fi TPS, 20 de autori şi bursele pentru traducători străini. Cu alte cuvinte, CNC nu e, prin domeniul lui de preocupări, o noutate absolută. E vorba, mai curînd, de un accent nou, de semnalarea unei priorităţi legate de difuzarea cărţii româneşti în străinătate. Nu a avut loc deci o separare instituţională, ci o intensificare, o recalibrare a unui domeniu deja existent.

CNC nu are, de altfel, o amploare monumentală, deocamdată suntem cu toţii patru inşi, iar colegii mei sunt tineri şi extrem de competenţi. Din motive de funcţionalitate - eram risipiţi prin diverse birouri -, am fost plasaţi, împreună cu un alt departament, într-un spaţiu distinct, nu departe de sediul central.

Ideea înfiinţării unui asemenea Centru circula mai demult în ICR şi, pornind de la ea, am făcut într-o bună zi o schiţă de proiect care se preta, fireşte, la îmbunătăţiri. M-am convins, o dată mai mult, de importanţa şi de necesitatea unui asemenea departament în urma unei călătorii în Germania, în timpul căreia am avut contacte fertile cu o serie de edituri prestigioase (Mathes und Seitz, Suhrkamp, Rowohlt, Hanser etc.). Toate s-au arătat interesate de lansarea pe piaţă a unor traduceri din literatura română, după ce alte literaturi est-europene (cehă, poloneză, maghiară, rusă etc.) îşi aveau deja locul lor în peisajul editorial occidental.

Precizez că "rămînerea în urmă" nu e o problemă de calitate, ci una de organizare - de aceea era necesară înfiinţarea Centrului Naţional al Cărţii care, în celelalte ţări, are de mai multă vreme echivalenţe foarte active. Şi nu este vorba numai de ţări estice. Cine se uită atent pe paginile de titlu ale cărţilor străine apărute în traducere constată că foarte multe dintre ele sunt sprijinite financiar fie de ambasade, fie de Ministerul de Externe, fie de institutele culturale ale ţărilor respective.

Insist asupra acestui lucru pentru că am văzut nu o dată în presa noastră reacţii de indispoziţie. "De ce să apară cărţile lui X în străinătate pe banii contribuabilului?" După care se fac analogii deplasate cu finanţarea de la buget a operelor lui Ceauşescu apărute în afara ţării. Noi nu impunem editurilor străine un autor sau altul, noi oferim cataloage de edituri şi mostre de traducere (alcătuite de traducători nativi) şi, numai după ce editurile optează pentru un anumit text, oferim o finanţare. E normal să fie aşa, trebuie să fim conştienţi de faptul că traducerea unei cărţi din Estul Europei se adresează unui public restrîns şi este, prin urmare, editorial vorbind, costisitoare. Asumînd plata onorabilă a traducerilor, noi nu facem altceva decît să stimulăm interesul editurilor străine pentru un efort pe care uneori ezită să-l asume.

G.A.: Care este relaţia cu conducerea ICR, cîtă independenţă are Centrul? Care este relaţia cu centrele culturale din străinătate? Am avut impresia că ele nu se implică foarte mult în programele de sprijinire a traducerilor în străinătate, mă înşel?

C.P.: Avem acelaşi statut ca toate celelalte departamente ale Institutului Cultural Român. Nu se poate vorbi de independenţă, dar nici de o "tutelă" care să blocheze spiritul de iniţiativă. Ne încadrăm în programul general pe care noua structură a ICR l-a lansat.

Institutele culturale din străinătate sunt, ca şi noi, instrumente de lucru ale organismului central, "releuri" ale lui. Ele trebuie să difuzeze, ca şi noi, în ţările în care funcţionează, proiecte şi propuneri ICR din Bucureşti, să facă promoţie, să intermedieze între noi şi eventuali parteneri străini şi să ne ajute la organizarea de evenimente culturale, fie în sine, fie în contextul mai larg al unor manifestări internaţionale. Am colaborat foarte bine cu unele dintre ele şi mă aştept ca în viitor toată această activitate să dobîndească mai mult ritm şi mai multă profesionalitate.

 G.A.: Care sunt sursele de finanţare ale Centrului?

C.P.: Evident, sunt aceleaşi cu ale ICR-ului, cea principală fiind bugetul de stat.

G.A.: Ce relaţii aveţi cu instituţiile culturale din România (Ministerul Culturii, Ministerul de Externe)? De pildă, tîrgurile de carte din străinătate cine le organizează, Centrul dvs., adica ICR, Ministerul Culturii, asociaţiile de editori? Acum nu mi se pare foarte clar.

C.P.: La programele existente şi care continuă (conform site-ului ICR, TPS, 20 autori, Publishing Romania, burse pentru traducători cu experienţă şi pentru traducători în devenire), în 2008 se adaugă, ca o noutate şi chiar ca o prioritate a Centrului Cărţii, organizarea a două Tîrguri de Carte - Londra şi Barcelona - altele decît cele asumate în mod tradiţional de MCC şi de asociaţiile editorilor. E un efort enorm, dar ideea ca o manifestare aşa de importantă cum sunt tîrgurile de carte să nu fie monopolizată de o singură instituţie mi se pare totuşi o idee valabilă. Noi nu uzurpăm iniţiativele altora, ci adăugăm, consultîndu-ne cu asociaţiile editorilor, iniţiative noi. Anul trecut, în septembrie 2007, Centrul a organizat un Tîrg de Carte tematic la Barcelona (Carte tînără, carte frumoasă), iar anul acesta am fost anunţaţi că România va fi ţară invitată la Tîrgul de la Barcelona în 2011.

La Tîrgul de Carte din 2008 (primul) de la Viena, care va avea un program Wien extended cu centrul de greutate pe Europa Centrală şi de Sud-Est, Centrul Cărţii va avea un stand propriu, cu materiale promoţionale, cu prezentare a volumelor apărute prin TPS la editurile din străinătate şi cu multe evenimente culturale, lecturi, prezentări de autori români etc.

G.A.: Ce activităţi noi propuneţi pentru anul viitor?

C.P.: Printre altele, lucrăm, în parteneriat cu Observator Cultural şi cu talentata traducătoare americană Jean Harris, la un site amplu care va cuprinde cît mai multe fragmente traduse din literatura română (printre autorii lor sunt şi bursierii noştri - traducători) în cinci limbi, un material extrem de bogat adresat editurilor şi revistelor de cultură din străinătate.

Ne-am dori să apară, cu ajutorul programelor noastre de sprijinire a traducerilor, o colecţie de literatură română în străinătate. Deocamdată suntem la stadiul discuţiilor cu cîteva edituri.

G.A.: Cultura nu se face fără bani. Cum staţi cu bugetul şi cu posibilităţile de cheltuire a banilor? Dar cu legislaţia şi regulile administrative?

C.P.: Bugetul de care dispunem sperăm să satisfacă în condiţii decente amploarea proiectelor noastre. Nu atît de lipsa banilor ne putem plînge, cît de un anumit labirint birocratic produs de legislaţia greoaie în vigoare.

G.A.: Care sunt diferenţele de la ţară la ţară în privinţa susţinerii cărţii? Cît de interesat este publicul şi media străină de cultura română?

C.P.: Senzaţia mea este că alte ţări estice sunt mai articulate, mai penetrante, pe scurt, mai eficiente în promovarea propriilor valori. E interesat în măsura în care ştim să ne facem interesanţi. După eforturile pe care le-am făcut în ultimii ani, ne-am dat seama că disponibilitatea celor din afară există şi contez pe efectul de consolidare pe care paşii deja făcuţi îl pot avea în perioada următoare. Alte ţări au început înaintea noastră şi efectele se pot vedea.

G.A.: Cum lucrează comisiile, cum îi alegeţi pe membrii juriilor?

C.P.: Iată cum lucrează comisiile şi juriile programelor noastre. Translation and Publication Support Programme (TPS) se adresează editurilor străine care doresc finanţare pentru traducerea şi publicarea de autori români. Pentru fiecare sesiune de finanţare a programului, se convoacă un juriu format din cinci membri pentru analiza cererilor de finanţare şi punctarea lor pe formulare de evaluare, în funcţie de datele completate de solicitanţi şi bugetele propuse. Din juriu fac parte: 1-2 reprezentanţi ai unor edituri româneşti cu capacitate de expertiză a bugetelor editoriale şi a contractelor de drepturi de autor şi de traducere, 1-2 traducători cu experienţă care pot analiza CV-urile traducătorilor pentru care se solicită finanţarea, 1 reprezentant al unui institut cultural străin cu programe asemănătoare (pînă acum, în juriul TPS am avut reprezentanţi ai Goethe Institut, ai Institutului Cultural Francez şi ai Institutului Cultural Polonez).

În funcţie de cererile de finanţare depuse, juriul se schimbă la fiecare sesiune, pentru a se evita conflictele de interese - vor fi excluşi, de pildă, reprezentanţi ai editurilor din România care au autori în discuţie pentru finanţare.

Pentru programele de burse pentru traducători, juriul se formează după aceleaşi criterii. În funcţie de spaţiul lingvistic de unde provin cererile, se convoacă un juriu format din trei sau cinci traducători cu experienţă.

Programul "20 de autori" a fost iniţiat la sfîrşitul lui 2005 pentru identificarea titlurilor ce pot interesa edituri occidentale. S-a procedat astfel: directorii şi redactorii şefi ai revistelor culturale au fost invitaţi să nominalizeze - în ordinea preferinţelor lor - trei persoane (critici literari, critici de artă, eseişti), care ar putea face parte din juriul pentru stabilirea a douăzeci de cărţi susceptibile a fi traduse în limbi străine. Listele cu propuneri pentru juriu, lista autorilor propuşi şi lista finală a celor 20 de volume selectate se află pe site-ul ICR.