România, în prim plan, la Salonul Cărţii de la Paris. Dezbatere despre „Tratat de hermeneutică a sculpturii abstracte” de Matei Stircea-Crăciun

Sâmbătă a fost una dintre zilele de vârf de la Salonul Cărţii de la Paris, desfăşurat între 24 şi 27 martie în Capitala Franţei. Lansările la standul României, organizat de Institutul Cultural Român, au început cu dezbaterea Bucarest/Paris-Paris/Bucarest: lectures et amitiés & lansarea volumului Parisul personal de George Banu. Moderator a fost scriitorul Matei Vișniec, iar invitaţii autorului George Banu au fost Basarab Nicolescu şi Dumitru Țepeneag. „Deşi am plecat, am purtat cu mine o Românie personală într-un Paris care a devenit personal", a spus autorul George Banu.

O altă lansare cu totul deosebită a fost La vie commence vendredi de Ioana Pârvulescu, carte publicată la Éditions du Seuil, într-o traducere de excepţie, semnată de Marily Le Nir. Alături de autoare şi traducătoare, a fost editorul Odile Serre, întâlnirea fiind moderată de jurnalista Cristina Hermeziu. „Am avut bucuria să mă întâlnesc cu una dintre cele mai bune traducătoare, Marily Le Nir, şi cu unul dintre cei mai profesionişti editori, Odile Serre", a spus scriitoarea Ioana Pârvulescu.

Matei Vişniec a moderat dezbatere în jurul cărții Bucarest, 77 boulevard Dacia, une histoire franco-roumaine de Richard Edwards, publicată de Éditions Non lieu. Invitaţi au fost E.S. Luca Niculescu,Cyrielle Diaz, Richard Edwards, Michel Carassou. Richard Edwards reconstituie istoria Institutului Francez, pornind de la povestea casei Olănescu, actualul sediu al Institutului Francez din Bucureşti. „Aş spune de la bun început că această carte este scrisă cu talent şi cu o anumită efervescenţă emoţională. Richard Edwards face parte dintre acei francezi care, după ce au descoperit România, au rămas îndrăgostiţi de ea, fără să închidă însă ochii la defectele şi problemele românilor. Generos şi pasionat, aşa apare autorul în aceste pagini doldora de informaţii interesante, de mărturii şi de descoperiri, un amestec de literatură şi monografie, istorie şi eseu, reportaj şi ghid cultural", a spus Matei Vişniec. Richard Edwards a condus timp de şapte ani a condus Centrul Cultural Internaţional la Salina Regală din Arc-et-Senans, în regiunea Franche-Comté, devenind cronicarul unei Românii aparte la Radio România Internaţional.

"E frumos standul României la Livre Paris. Jocul de oglinzi și diagonalele de lumini dau profunzime unui spațiu deja generos. Multe evenimente și multe traduceri: Ioana Pârvulescu, Max Blecher, Eminescu, Blaga...Și standul e amplasat excelent, lângă Maroc, ţara invitată de onoare, a declarat E. S. Luca Niculescu, ambasadorul României în Franţa.

Sub semnul sloganului Diagonales et confluences franco-roumaines/Diagonale și confluențe franco-românesâmbătă, a avut loc lansarea volumului In abstracto, publicat de Éditions Marguerite Waknine, în traducerea lui Nicolas Cavaillès. Invitați au fost Nicolas Cavaillès, Franck Guyon, Séverine Gallardo, Petre Răileanu, iar întâlnirea a fost moderată de Cristina Hermeziu.

Albumul From static oblivion de Ion Grigorescu, publicat în condiţii de excepţie de Éditions Avarie, a fost lansat la Standul României, cu invitaţii Ion Grigorescu şi Alain Oudin, întâlnirea fiind moderată de Giuliana Prucca.  Ion Grigorescu, pictor, desenator și eseist român, personalitate  de prim rang a artei plastice românești și europene, a fost un contestatar al regimului și sistemului comunist, critic al societății consumiste de azi.  Din 1967, Ion Grigorescu atacă teme precum sexualitatea, corpul uman, peisajul și mai ales omniprezența politicului. Un documentar despre temele arzătoare abodate de artist a fost proiectat în timpul lansării de la Livre Paris. 

Seara de sâmbătă s-a încheiat cu un maraton de poezie de cea mai bună calitate, prin lansarea volumelor:  Le Vampire passif/Vampirul pasiv -manuscrit facsimile de Gherasim Luca, Épine dont je me gagne/Spini din care mă câștigde Miron Kiropol, Plomb/ LʼIntegrale de lʼoruvre poetique de George Bacovia, Itinerar I/Itinéraire I de Aurora Cornu. Invitații Nicolae Țone, Sorin Barbul, Mihail Gălățanu, Mihai Kiropol, Dinu Flamand, Dumitru Crudu, Radmila Popovici, Fervonia Novac, Aurora Cornu, Petre Răileanu au citit poeme în limba franceză.

La lansări și dezbateri participă şi în a treia zi de Livre Paris nume de prima mână, scriitori, traducători, editori,invitați francezi și români de prestigiu, printre care editorul Paul Otchakovsky-Laurens şi cercetătorul Matei Stîrcea-Crăciun.

Duminică, 26 martie, de la ora 15.30, la standul României de la Salonul Cărții de la Paris, va avea loc dezbaterea despre Tratat de hermeneutică a sculpturii abstracte, Perspectiva endogenă, Brâncuşi - Simbolismul Hylesic (ICR/Edit. Brâncuși 2016). Invitați vor fi domnii Matei Stircea-Crăciun, autorul tratatului, și Radu Boroianu, președintele ICR. Dezbaterea va fi moderată de istoricul Victor Neumann. 

Hermeneutica endogenă - o nouă metodă în critica de artă, elaborată pe parcursul a trei decenii în cadrul Institutului de Antropologie Francisc Rainer al Academiei Române - urmărește reconstrucția limbajelor abstracte în sculptura modernă şi contemporană prin analize intensive de morfologie, sintaxă și imaginar ale operei studiate.Contribuţiile din Tratat privitoare la simbolizarea hylesică (matieristă) sunt coroborate de cercetări conduse la Institutul de Sculptură Henry Moore din Marea Britanie. În lucrarea Modern Sculpture Reading, editată de Jon Wood, David Hulks și Allex Potts în anul 2007, se oferă prețioase informații despre dezvoltarea la nivel mondial de către patru generații de sculptori a ceea ce, în textul de față, este denumit viziune hylesică și atribuit, ca descoperire artistică, lui Constantin Brâncuși.După evenimnentul de ieri dedicat lui Ion Grigorescu, duminică, în cadrul Salonului de Carte va fi omagiat printr-o retrospectivă, un alt artist plastic, Tudor Banuș, în prezenţa lui Radu Boroianu, preşedintele ICR.

La standul de țară vor fi expuse, pe o suprafață de 70 m2, volume apărute la 30 de edituri românești, precum și traduceri din autori români publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR. Concepția și designul grafic al standului românesc aparțin arhitectului și graficianului Răzvan Luscov.

Aflatla cea de-a 37-a ediție, Salonul Cărții de la Parisa fost creat în 1981. În 2016 Salon du Livre a devenit Livre Paris, dedicat profesioniştilor din domeniul editorial - editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franța şi din lume, deschis totodată publicului larg. Cu un total de 1.200 de expozanți din peste 50 de ţări, cu 3.000 de autori prezenți la peste 800 evenimente și un număr estimat de 150.000 de vizitatori, salonul se bucură de o maximă vizibilitate în media franceze.

În 2017, Maroc este țara invitată de onoare la Livre Paris.

Programul de duminică şi luni al evenimentelor de la standul României:

Diagonales et confluences franco-roumaines

26 martie 2017

10.30 - 11.15, Standul României, J86

Lansarea volumului: Royaume de Sasha Kozak de Iulian Ciocan, Belleville Éditions, trad. Florica Courriol

Moderator:Florence NoivilleInvitați: Marie Trébaol, Dorothy Aubert, Florica Courriol, Iulian Ciocan

11.45 - 12.30, Standul României, J86

Aniversare Dumitru Ţepeneag

Moderator: Virgil Tănase

Invitați: Odile Serre, Paul Otchakovsky-Laurens,Radu Boroianu, Virgil Tănase, Jean-Louis Courriol

13.00 - 13.45, Pavillon de la Roumanie, J86

Lansarea volumului: Exuviesde Simona Popescu, Éditions Non Lieu, trad.Sebastian Reichmann

Moderator: Aida Vâlceanu

Invitați:Simona Popescu, Sebastian Reichmann, Jérôme Carrassou

14.15 - 15.00, Standul României, J86

Dezbatere France & Roumanie - deux avatars de l' «espace littéraire»

Moderator: Cristina Hermeziu

Invitați:Radu Boroianu, Irina Teodorescu, Fanny Chartres

15.30- 16.15, Standul României, J86

DezbatereTratat de hermeneutică a sculpturii abstracte

Perspectiva EndogenăBrâncuși - Simbolismul Hylesicavec un dossier en français de Matei Stircea-Crăciun

Moderator: Victor Neumann

Invitați: Radu Boroianu și Matei Stircea-Crăciun

16.45-17.45, Standul României, J86

Lansarea volumului:Lectures de Jean-Luc Marion de Anca Vasiliu et Cristian Ciocan, Editions du Cerf

Invitați: Anca Vasiliu și Jean-François Colosimo

18.00-18.45,Standul României, J86

Dezbatere: Retrospectivă Tudor Banuș- « Le jardin aux sentiers qui bifurquent »(Jorge Luis Borges)

Moderator: Oana Ionel

Invitați: Radu Boroianu și Tudor Banuș

27 martie 2017

11.00- 12.00, Standul României, J86

Masă rotundă: (À) l'ecole des traducteurs

Moderator: Bogdan Ghiu

Invitați: Radu Boroianu, Rosie Pinhas-Delpuech, Marie Vrinat-Nikolov, Santiago Artozqui

14.00- 15.00, Standul României, J86

Întâlnire între editori români și francezi

Moderator: Cosmin Perța

Călin Vlasie (Editura Paralela 45), Laura Albulescu (Editura Art) și Jérôme Carrassou (Editura Non Lieu), Marie Trébaol et Dorothy Aubert (Editura Belleville)

Organizatori: Institutul Cultural Român, Centrul Național al Cărții, Institutul Cultural Român Paris

Parteneri:Teatrul Național din București, Radio România şi Librăria „Libris" Brașov

Mergi la inceput