România, prezență de succes la BookExpo America 2015, cel mai mare târg de carte din SUA

România a fost reprezentată, pentru al doilea an consecutiv, la BookExpo America, cel mai mare târg de carte din spațiul nord-american, desfăşurat în acest an între 27 şi 31 mai, la New York, în monumentala clădire expozițională Jacob K. Javits Convention Center din vestul Manhattan-ului. Ca întotdeauna, la târg au fost prezenți editori, agenți literari și autori din întreaga lume, care și-au prezentat și promovat cele mai recente produse editoriale. Participarea românească la BookExpo America (BEA) 2015 a fost organizată de Institutul Cultural Român (ICR), prin Centrul Naţional al Cărţii şi ICR New York, în parteneriat cu Ministerul Culturii. 

România a fost prezentă la ediţia din acest an cu un stand propriu şi o serie de manifestări care s-au desfășurat atât  la Javits Center, cât   şi la sediul ICR New York.

Standul României, care a beneficiat de o amplasare de mare vizibilitate, a găzduit, printre  alte moment de vârf,  întâlniri cu scriitori precum Norman Manea, Petru Popescu şi Ana Blandiana, precum şi prezentarea volumului Pas cu pas de Klaus Iohannis.

Norman Manea a dialogat cu Bogdan Alexandru Stănescu, pe scena BEA şi la stand, iar Petru Popescu a discutat, în seara zilei de 28 mai, la sediul ICR New York, alături de Mona Momescu, lector la catedra „Nicolae Iorga“ de la Columbia University, despre condiţia scriitorului şi artistului român stabilit în Lumea Nouă, precum și despre poveștile de viață personal transpuse în romanele sale Dulce ca mierea e glonțul patriei și Supleantul. Numerosul public prezent la această serată literar-artistică a admirat și expoziția Oanei Maria Cajal, intitulată „Posters for Unwriten Plays“.

În prezența lui Bogdan Popescu, director al CENNAC, vizitatorilor de la standul României le-au fost prezentate cărțile autorilor români (Ana Blandiana, Nichita Stănescu, Mircea Cărtărescu ș.a.) traduși în limba engleză, la Archipelago Books și Bloodaxe Books, prestigioase case editoriale americane. În același context, Adrian Sahlean, cel mai apreciat traducător al poeziei eminesciene, a fost prezent la standul românesc și a vorbit, sub genericul „Migălosul cronofag“, despre arta transpunerii în limba engleză a liricii românești clasice și contemporane.

La standul României, au fost prezenţi, de asemenea, autorii Ana Blandiana, Romulus Ruşan, Bogdan Hrib, Oana Maria Cajal (care și-a  prezentat  cărțile Posters for Unwritten Plays, apărută la Editura ICR, și Solenodon), alături de personalități reprezentative  ale lumii literare, publicistice și editoriale din comunitatea românească a New York-ului, printre care Theodor Damian, Alexandra Conte, Valery Oişteanu, Grigore Culian, Stephan Benedict și Constantin Dancu (care a prezentat cărțile Editurii Virgo eBooks).
Ioana Gabriela Costache, Consulul General al României la  New York, a prezentat, tot la standul României, cartea Pas cu pas, a preşedintelui Klaus Iohannis, apărută recent la Editura Curtea Veche.

Scriitorul și editorul Bogdan Hrib şi Lawrence Block au discutat, la East Side Stage, despre Filiera grecească/ The Greek Connection şi romanul poliţist românesc.

Marcel Iancu în România şi în lume a fost  tema unui slideshow şi film documentar prezentat la standul României. La această întâlnire au participat Stephan Benedict, Doina Uricariu şi Eduard Andrei. Un alt eveniment – intitulat Circulația valorilor –  a fost dedicat aniversării a 135 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României, prezentă la târg printr-o serie de albume și monografii la a căror apariție a contribuit nemijlocit (V. Slăvescu, Istoricul BNR, Zoo monetar. Fauna lumii pe bancnote românești, N. Pop și V. I. Franc, Spre o monedă globală ș.a.).

În ultima zi a târgului au mai fost prezentate volumul Statul și Cultele în România (inclusiv în versiunea în limba engleză), carte editată de Secretariatul de Stat pentru Culte, din România; seria dedicată de Editura Curtea Veche monarhiei naționale și unor evenimente tragice din istoria României, la care s-au adăugat câteva albume de artă apărute sub aceeași egidă (precum cel consacrat pictorului Ștefan Câlția); Tompa Gabor și Botond Reszegh, Label Courtain. A Private Theatrical Dictionary; Grigore Culian, New York Magazin.Istoria adnotată a unei publicații românești. 

Sala Auditorium a ICR New York a  găzduit, pe 29 mai și în prezența unui numeros și cald public, o întâlnire cu tema Literatura ca patrie şi continent, cu participarea scriitorilor Ana Blandiana, Doina Uricariu şi Romulus Rusan. În spațiile de expunere din  holul  și din sala Auditorium ale institutului, publicul a vizitat expoziția „Memoria ca formă de justiție“, realizată de Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței de la Sighet, inițiat și condus de Ana Blandiana și Romulus Rusan. În cadrul  evenimentului, soprana Michaela Mingheraș, acompaniată la pian de Laetitia Ruccolo, a susţinut recitalul de lieduri  „George Enescu, eternul contemporan“.

În continuarea programului prilejuit de BEA 2015, pe 2 iunie, la Biblioteca Congresului din Washington DC, a fost programată o întâlnire cu  scriitorii Ana Blandiana şi Romulus Rusan, Doina Uricariu, director al  ICR New York, profesorii Virgil Nemoianu (The Catholic University of America) şi Dennis Deletant (Georgetown University).

BookExpo America este un târg de carte dedicat, în principal, profesioniştilor (autori, traducători, editori, difuzori de carte). Ediţia din 2014, prima la care ICR a fost prezent, a atras peste 10.000 de vizitatori.

Din acest an, organizatorii au decis creşterea numărului de zile în care este permis accesul publicului, astfel încât perioada târgului a fost şi ea extinsă de la patru la cinci zile: 27-29 mai - BEA (dedicat profesioniştilor) şi 30-31 mai - BookCon (deschis publicului). Ţara invitată de onoare la această ediţie a fost  R. P. Chineză. 
Mergi la inceput